SONATA GUSTAV – Rose Tremain

Mi-am zis ca: ia sa vedem de ce “Observer”, “The Times” si “Mail on Sunday” catalogheaza aceasta carte cu termeni superlativi, gen “Splendid!”, “Superb!” “Un roman perfect” si avantajata si de mult timp ce ma predispun la lecturare, am sfarsit aceasta carte in doua zile, dar asta a nu se interpreta neaparat ca am fost super atrasa de subiect, ci m-a intrigat pana intr-acolo incat am vrut sa vad ce finalitate are. Si am ajuns la concluzia cu aceasta carte ca nu trebuie neaparat sa-ti placa subiectul, cat sa apreciezi faptul ca acel curs al povestirii nu poate fi dibuit pentru ca nu mai ai niciunde in memoria de citator un tipar asemanator si am simtit foarte puternic realul necosmetizat din povestire, incat nu am putut sa abandonez la prima reactie de oripilare.

Structurata in trei Carti, povestirile au tonalitati diferite si parca este scrisa de autori diferiti, desi optica omniscienta a autoarei ajuta sa divulge niste detalii care constituie liantul cronologiei si ne lasa cu mai putine mistere la final decat personajele insele.

Actiunea se petrece in neutra Elvetie, frumos descrisa ca o nuca de cocos, care incearca cu coaja-i tare sa se protejeze la conflictele ce vin din afara, si asta pentru a-si pastra esenta frumoasa, precum miezul nucii. Si pentru ca este vorba de Elvetia, impactul Razboiului Mondial II se resimte cu alte efecte decat in celelate tari ce nu au reusit sa-si mentina neutralitatea si au fost absorbite, din pacate, de conflictul armat, desi traumele psihice de care sufera personajele lui Tremain nu sunt mai putin dureroase decat cele fizice lasate deschise si cu sechele pentru toata viata de catre victimele razboiului.

elvetiaPersonajul central, Gustav este cunoscut ca un baietel introvertit de 7 ani, alaturi de mama numai, vaduva Emelie ce deplange incontinuu moartea sotului si nu catadicseste sa arate o farama de afectiune pentru fiul sau. Din prima carte, am fi zis ca idolatrizarea lui Emilie pentru Erich, sotul sau a lasat-o cu un un gol sentimental de neinlocuit, dar cea de-a doua carte aduce o optica cu totul surprinzatoare: Emelie e foarte probabil sa nu fi tinut deloc la sotul ei, dar si-a urat suficient de mult viata alaturi de mama posaca, cu obiceiuri dezgustatoare ce o trata mai mult ca o sluga in casa fara utilitatile urbei in care a ajuns sa locuiasca. Emelie l-a luat de sot pe Erich dintr-un impuls de moment, pentru ca i s-a parut ca suna bine Frau Perle (Doamna Perla), pentru ca a fost cucerita de fizicul sau impunator de politist si ca a considerat oportun sa i-l fure prietenei sale mai frumoase, Sofie, recurgand la un gest curajos de a-l saruta chiar de la prima intalnire si de fata cu prietena sa. Diferenta de aproape 13 ani intre cei doi este dublata si de o diferenta de inteligenta si intelegere a celor din jur, cand totul se invarte in jururl amentintarii cu Razboiul, dar pe Emelie o atinge numai confortul personal si faptul ca asteapta copilul mult droit. Intr-un moment de furie, Erich cauzeaza pierderea copilului lor si lasa si o jignire intre cei doi, peste care Emelie nu va trece toata viata ei; cum ca ea nu este capabila sa inteleaga nimic!

Astfel, intre cei doi soti se naste un resentiment si culpabilitate care scindeaza cuplul si duce la o distantare ce pe el il impinge in bratele senzualei Lottie, sotia sefului sau Roger, cu care traieste o poveste de dragoste pana la sfarsitul zilelor sale. Conjunctura politica il atinge pe Erich, caci in momentul in care trebuie sa ia niste decizii in privinta unor evrei ce tranziteaza tara, o face cu sufletul si pentru asta plateste cu intreaga lui cariera, decizie a superiorilor ce il face sa treaca de la extaz la agonie, lasandu-l fara nimic si retrogradand de la adjunctul sefului de politie la un biet paznic intr-un depou. Emilie ajunge o persoana acra, fara prea multe sentimente dar cu mult pragmatism pentru a-si gasi binele propriu. Incearca sa fie orgolioasa si pentru o perioada se intoarce la mama sa, intr-un satuc uitat de lume unde face cele mai decandente treburi gospodaresti, lucru care dupa o perioada de sacrificii o face sa se intoarca la sotul sau, cu riscul de a infrunta alaturi de el saracia si stiind amandoi ca intre ei doi nu mai exista farame de affect.

Tatal lui Gustav moare la putin timp dupa nasterea acestuia si probabil ca daca el i-ar fi fost alaturi, parcursul lui Gustav nu ar fi fost asa de privat de atat de multe, atat materiale cat si spirituale. Gustav se imprieteneste inca de la vasrta de 7 ani cu Anton si sparge gheata transmitandu-I si lui filozofia implementata de mama lui cum ca nu trebuie sa planga niciodata, pentru ca nu e ok sa-si arata asa slabiciunile. Desi evrei, familia lui Anton ii devin o a doua familie si ambii parinti incearca sa contrabalanseze lipsurile de care sufera Gustav, dar asta nu-l tine departe de situatii dramatice, ca in episodul in care mama sa a stat spitalizata pentru mai multe saptamani si era o adevarata provocare sa-si gaseasca de mancare, dar cu toate astea a reusit sa incropeasca ceva, ca la reintoarcerea mamei sa o intampine cu casa curata si o masa calda, gesturi prea putin apreciate de recea Emilie.

Gustav ajunge la maturitate sa fie proprietarul unui hotel: Hotel Perle, numit ca un omagiu adus tatalui sau si mai ciudat este ca finantele necesare obtinerii acestei pozitii au fost mosteniti de la bunica sa, pe care nu a cunoscut-o niciodata, dar si-a dat seama de cum era pentru ca marea avere de aproximativ 15.000 franci sunt gasiti in camara, intr-un borcan de varza murata, in mijlocul unei mizerii degradante in care batrana si-a dus traiul.

Prietenia lui Gustav cu Anton pare alimentata dintr-o singura directie, aceea a lui Gustav, caci Anton ramane copilul alintat si razgaiat al familiei, incapabil sa obtina faima cu talentul sau de cantat la pian, pentru ca, din pacate, sufera prea mult de trac cand este pus in fata unei mari audiente, iar presiunea parintilor este foarte mare.

Asadar, Anton isi traieste cu egoism viata, cu relatii pasagere cu diverse femei, sfarsind in bratele unui asa zis impresar care il inseala la un moment dat, aducandu-l in pragul nebuniei. Atunci Anton realizeaza, undeva pe la varsta de 60 ani ca, desi, a vrut sa ascunda asta toata viata lui, Gustav este sufletul sau pereche si ca nu isi poate gasi implinirea decat alaturi de el, in statiunea Davos, la o cabana idilica, alaturi de Adriana , mama lui Anton, singura ramasa in viata la acel moment,

Cartea nu prezinta o poveste clasica de iubire, dar cum este povestita si maniera in care este uneori privita, din anumite unghiuri, formuleaza niste suspiciuni ce nu se potrivesc cu realitatea cruda a povestii, iar asta surpinde si arata fara masca realitatea cruda, necosmetizata, iar limbajul este unul vulgar pe alocuri pentru a sublinia josnicia situatiilor si uneori impulsurile sexuale animalice…

In alte circumstante, probabil ca nu as fi luat cartea asta, dar zilele astea pot spune ca m-am simtit pregatita sa o dau gata si sa-mi ies din zona de confort literar si stiu ca anumite imagini proiectate din carte ma vor bantui pentru ceva vreme de acum incolo. Ca un bonus, pot spune ca mi-am mai fixat si cateva acorduri clasice, caci piesele cantate cu pasiune de Anton la pian mi-au constituit coloana sonora a acestui roman, ramanand doar cu acea curiozitate data de piesa finala: Sonata Gustav, caci este creatia proprie a lui Anton dedicata, evident, lui Gustav.

retro-piano-clipartdesign

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.